NECENZURAT

Decizii ce atarna uneori de un ... fir de par.

Mesajde patricia one » 29-Sep-2008, 08:54

"Lângă noi soseşte un domn, care se prezintă ca fiind dr. Franklin, conducându-ne la un ascensor destinat personalului spitalului. Drumul până sus e înfrricoşător, fiindcă niciunul dintre noi nu rosteşte o vorbă, iar în secunda când păşim pe un coridor slab luminat, ne trezim în faţa unei uşi pe care scrie: NEUROLOGIE ICU. Dnul dr. Franklin spune.
_Înainte să vă conduc la fiica dv, trebuie să stăm de vorbă. Ne îndrumă spre o săliţă şi ne roagă să luăm loc.
_E grav, nu-i aşa? întreabă mama.
_Încă îi mai facem nişte teste, dar este într-adevăr grav.
Nu se sinchiseşte să rostească câteva vorbe liniştitoare. Eu îmi ţin respiraţia. Dr. Franklin se apleacă, cu palmele împreunate ca la rugăciune.
_Vestea asta nu poate fi dată pe un ton mai blând. În creierul fiicei dv. s-a spart un vas de sânge – e vorba de un anevrism. În aparenţă, a fost vorba de o suferinţă congenitală, care nu a putut fi detectată până în momentul de faţă. Un fel de minibombă cu ceas pe care a purtat-o cu ea încă de la naştere.
Încerc să pricep explicaţia lui. În creierul lui Bree s-a aflat în permanenţă o bombă în stare de funcţionare?
_I se poate întâmpla oricui. Într-o bună zi, de obicei fără să te avertizeze în vreun fel, vasul pocneşte, iar persoana – El se opreşte şi, chiar şi în liniştea aceea, eu pricep ce vrea să spună.
_Briana e moartă? Vocea mamei tremură. Fiica mea a murit?
_Examenul MRI ne arată că sângerarea ce a avut loc în creierul său e una ireversibilă. Ochii ei sunt ficşi şi dilataţi. Pupilele ei nu reacţionează atunci când îndrept spre ele un fascicol luminos.
_Nu o puteţi vindeca? Nici nu-mi dau seama că am vorbit până ce ei nu-şi întorc faţa către mine.
Dr. Franklin clatină din cap.
_Nu putem.
_Şi copilul? întreabă mama.
_Despre asta voiam să vă vorbesc. El face semn cu mâna şi aproape imediat, în rezervă intră o doamnă, închizându-ne înăuntru ca pe nişte muşte prinse în plasa sufocantă a unui păianjen.
Ea reuşeşte să surâdă, întinzându-ne mână în semn de salut, în timp ce se prezintă ca fiind dr. Kendrow, medicul şef al serviciului de terapie intensivă al secţiei de noi-născuţi. Nici nu apuc să înţeleg cele spuse de dr. Franklin, că a şi a apărut un alt medic căruia trebuie să-i fac faţă.
_Copilul e în viaţă şi într-o stare f. bună, spune dna dr. Kendrow. Briana e conectată la un ventilator, astfel că organele sale funcţionează în continuare. Inima ei e tânără şi puternică. Tinereţea o ajută f. mult. Atâta vreme cât va rămâne în viaţă, conectată la aparat, copilul va fi în siguranţă.
Mama pare speriată şi albă precum o coală de hârtie.
_Bine.
Încerc mai departe să asimilez vestea că bebeluşul e în regulă şi că o maşinărie e cea care face ca organele interne ale surorii mele să funcţioneze în continuare. Pare o secvenţă decupată dintr-un film science-fiction.
Dna dr. Kendrow o prinde pe mama de mână, ţinând-o strâns într-ale sale.
_Noi considerăm că bebeluşul a ajuns deja în a 28 a sau a 29 a săptămână de viaţă – fiind prea mic şi prea puţin dezvoltat pentru a se naşte chiar în momentul acesta. Dacă facem o cezariană în decursul acestei nopţi, fetiţa va avea f. puţine şanse de supravieţuire. Sau, în caz că va supravieţui, va trebui să-şi petreacă câteva luni la ICU(ICU-engl. in orig.-abreviere-Sectia(Serv) de Terapie Intensivă – nota trad.), cea ce înseamnă că ar putea avea un handicap permanent.
Ochii îmi sunt arşi de alte lacrimi. Sora mea a murit iar fetiţa ei e condamnată.
_Şi dacă nu o operaţi prin cezariană? Vocea mamei tremură.
_Cred că ar fi bine ca Briana să rămână conectată la aparatul de ventilaţie cât mai mult timp posibil. Ca să-i dăm o şansă fetiţei să se dezvolte în mod normal. Fiindcă orice zi, orice oră, orice minut în care copilul are şansa să rămână în uter, îi îmbunătăţesc şansele de a duce o viaţă normală după ce va veni pe lume.
Mă gândesc la vorbele doctoriţei. O viaţă fără mamă. Cât de normală poate fi o asemenea viaţă? Apoi îmi amintesc de momentele în care mama o îndemna pe Bree să dea copilul spre adopţie. Aud şi acum certurile lor. O văd pe avocata aceea care a venit la noi acasă; îmi amintesc cum mama îi spunea mereu lui Bree să-l caute pe Jerry. Inima îmi bubuie cu putere iar palmele mele asudă abundent. E decizia mamei mele! Destinul fetiţei lui Bree se află acum în mâinile atinse de artrită ale mamei.
Ea nu scoate un cuvânt iar eu o fixez cu privirea, aşteptând, un indiciu, ceva, un semnal că ea nu va lua decizia aceea de neconceput.
Dr. Kendrow spune:
_Nu e un caz unic, dnă Scanland. În alte cazuri, ştiinţa medicală a reuşit să hidrateze şi să alimenteze în continuare femeile însărcinate aflate în comă, până ce bebeluşii lor au ajuns la momentul venirii pe lume. Putem proceda astfel şi cu fiica dumneavoastră.
_Şi după aceea? Vocea mamei devine o şoaptă.
_După aceea echipamentele vor fi oprite, spune dr. Franklin, permiţând trupului să urmeze sufletul.
Aerul din săliţă a devenit uscat şi, preţ de o clipă, simt că ameţesc.
Mama se ridică cu greu în picioare.
_Vreau să-mi văd fiica.
Sar de pe scaun, ducându-mă repede lângă ea.
_Şi eu.
Dr. Franklin aprobă.
_Desigur. Dar daţi-mi voie să fac o precizare.... oricât de bine vi se va părea că arată, aparatul e cel care ţine în funcţiune plămânii Brianei, ţinând-o şi pe ea în viaţă.



Interiorul acelui salon arată exact ca în acele imagini pe care le-am urmărit la televizor, într-o navetă spaţială. Pe biroul aflat în centrul încăperii se află mai multe monitoare şi aparate, asistentele purtând halate verzi identice. Paturile par să plutească învăluite în semiîntuneric, pacienţii fiind conectaţi cu ajutorul unor fire, cordoane şi aţe IV. Încăperea pare un atelier, o navă spaţială care găzduieşte nişte forme de viaţă ce sunt prinse într-un dans medical extrem de ciudat. Patul Brianei e împins într-o parte, lângă perete, alături de un aparat care zumzăie ritmic. Ea e întinsă pe pat, cu o drăcie lipită deasupra gurii, aceasta fiind legată printr-un tub de maşinăria aceea zumzăitoare.
Ea arată ca şi cum ar dormi, o prinţesă adormită care aşteaptă ca Făt-Frumos al ei să vină şi s-o trezească cu un sărut. Părul ei e răvăşit pe pernă, ochii sunt închişi, iar pântecul e o minge mare acoperită de aşternuturi. Pielea sa e palidă; mâinile stau întinse pe pat, de-o parte şi de alta a corpului, unghiile ei strălucind în nuanţa roz a lacului „Luscious Flamingo”, noul ei ton favorit. Acum două seri, am urmărit-o cum îşi făcea unghiile. Poartă şi acum uniforma supermarket-ului Wal-Mart."

Lurlene Mc Daniel- Darul Brianei
fragment


Ce-ati face daca o alta viata, un alt destin ar depinde de decizia voastra? Ati avea puterea sa o luati sau ati lasa-o pe umerii altora, daca acest lucru ar fi posibil?
patricia one
Avatar utilizator
Contactaţi Administratorul
 
Mesaje: 3022
Membru din: 11-Sep-2007, 16:37
Localitate: Bucuresti
Puncte de reputaţie: 0

Reclame

Forum Statistici

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: CommonCrawl [Bot] şi 0 vizitatori

Opţiuni

Înapoi la Bloguri